Teo Trandafir (55 de ani) își poate număra prietenii pe degetele de la o singură mână. Mircea Teodorescu, alias Dom` Profesor, este cel care i-a fost alături încă de la începutul anilor 90`. Cei mai sceptici dintre cârcotașii chiar au suspectat o posibilă relație de iubire între cei doi, însă adevărul este cu totul altul.
Dom` Profesor, pe nume Marian Teodorescu, este prietenul și omul de nădejde al lui Teo Trandafir. Bărbatul a fost tot timpul alături de ea și s-a numărat printre persoanele care au ajutat-o necondiționat. Deși mulți au crezut că între cei doi ar fi existat o relație de iubire, acesta nu a fost niciodată iubitul ei.
În anul 2011, Teo Trandafir s-a aflat între viață și moarte. A fost diagnosticată cu pancreatită acută și o ușoară disfuncție a organelor, boală ce ar fi putut să-i fie fatală. Grație eforturilor echipei de specialiști ai unei clinici din Viena, fosta prezentatoare de la Kanal D a avut șanse de supraviețuire, însă a simțit pe propria piele cât de fragilă este viața. Cu ajutorul divinității a trecut peste cumpăna din viața ei, însă o mare parte din contribuție au avut-o și oamenii din jurul ei. Marian Teodorescu a fost cel care a avut grijă de ea mai ceva ca un soț, a fost la căpătâiul ei și s-a rugat încontinuu pentru un miracol. De altfel, în anul 2011, Marian declara faptul că el se ocupă de tot ceea ce înseamnă cumpărături și treburi în casa lui Teo Trandafir.
”Cand m-ati prins faceam cumparaturi pentru mine. Este adevarat, tot eu o ajut si pe Teo. Ii fac piata si o ajut cu ce are nevoie. Dar la cat mananca ea in ultimul timp, pot spune ca aprovizionarea este insignifianta… daca o compar cu cea pe care o fac pentru mine si pentru iubita mea. Mananca foarte putin”, ne-a declarat „Domn’ Profesor”, asa cum il alinta Teo pe Marian, în 2011.
În urmă cu ceva timp, Teo Trandafir declara că nu va avea de gând să se căsătorească vreodată, mai ales că nu este străină de astfel de experiențe. În anul 1990 s-a căsătorit cu pilotul Alexandru Trandafir, relație care a durat 6 ani. După divorț, jurnalista a decis să păstreze numele fostului ei soț. În anul 2011 l-a cunoscut pe cel de-al doilea soț, Constantin Iosef, cu care a fost căsătorită doar 6 luni.
După mai multe experiențe nefericite în iubire, prezentatoarea de la Radio Impuls s-a lecuit și a mărturisit că nu mai are de gând să se ”aventureze” în astfel de experiențe traumatizante, cel puțin nu în viitorul apropiat.
„Eu nu cred că mă voi căsători. Am un motiv foarte serios, mă fac de băcănie. Pentru ce am pățit cu Constantin, eram îndrăgostiți și ne-am dus la biserică și am jurat credință și nu a mers, m-a judecat și ne-a judecat un popor. Pentru ce să mă supun unei asemenea traume din nou?! Dacă iubesc pe cineva, mă duc la popă frumos fără să știe nimeni, nu mă duc să semnez la notar. Deocamdată nu se pune problema, dar nu cred că m-aș mai mărita, dar poți să știi ce val mă ia?!“, spunea Teo Trandafir în urmă cu ceva timp.